Cuvinte ce as fi vrut sa le fi tinut minte.. (amandoi)

Pe culoarul spitalului, o asistenta machiata strident si cu buzele conturate vulgar ma trage de mana de parca as fi fost o jucarie, nu o fiinta umana. ” Ai slabit cam mult domnisorica de cand nu ne-am vazut noi, ce e in neregula?!”, mi-a zis zeflematic de parca as fi fost receptiva la polologhia de cuvinte pe care mi-o arunca; de fapt incercam sa memorez in cap de cat timp nu mai calcasem pragul spitalului, de parca ar fi fost vizita obisnuita de duminica la biserica a vreunui crestin infocat, nu o vizita pe la cabinetul doctorului. Chiar daca nu mai venisem de prin decembrie, de cand cu raceala aia teribila care m-a tinut la pat o saptamana incheiata, mi se parea ca trecusera ani de-a dreptul, poate datorita fluxului mare de evenimente in care ma invart.Intinsa pe pat in cabinet, tremuram ca un caine la injectii sa intre doctorul sa ma examineze si sa-mi faca morala oricum ca trebuia sa ma fi vazut de acum o saptamana. Am inchis ochii si cu mainile pe langa corp aveam o senzatie de relaxare profunda, doar plansetul unui copil nascut prematur probabil il auzeam si-mi seca sufletul de mila.  Asteptand intr-o liniste ca asta, incat mi-as fi putut sa imi aud inclusiv genele cum mi se impreuneaza. Deja deviam si nu ma mai vedeam intr-o camera de spital, ci ma vedeam iar intr-un apartament strain, cu tine si o mana perfecta ce imi mangaie crestetul.
N-o sa fac imprudenta sa ma gandesc iar. Si la ce sa ma gandesc?! N-am la ce.. pot sa consider ca n-a existat o etapa din viata mea, sa o sterg pur si simplu. Nu stiu de ce ma mai chinuie gandurile astea acum, de ce inainte de culcare ca un fel de rugaciune nocturna ma uit la telefon din instinct asteptand sa sune, sa sune efectiv sa aud  iar un “noapte buna”. Si daca ma trezesc peste noapte, o fac de parca ar fi o necesitate, nu o intamplare, de parca as fi uitat ceva si raman cu orele intinsa intr-un pat care nu mai ia de mult forma corpului meu pe cearceaf. Ma intreb uneori daca m-ai iubit, daca uneori te-ai gandit la mine in sensul ala, daca ai simtit efectiv ca nu-ti mai simti pulsul sau ca ochii iti zvacnesc in cap de plans cand te trezesti dintr-un vis, in care ai fi simtit canu e in regula cev cu mine . Eu am patit-o. De multe ori, intr-o singura noapte.Nu stiu cum de mai am puterea asta si daca sfortarile astea ale mele vor conduce la ceva bun si productiv. Dar ti-am promis candva ca n-o sa te las, indiferent de ce s-ar intampla. N-am luat-o niciodata ca pe un angajament, as fi putut renunta in orice moment, dar asa cum stii si tu nu am putut. Nu conta ca nu excelai la capitolul comportament sau momentele in care aveam efectiv nevoie de tine sa fii pentru mine, uitai. Vezi tu, te-am iubit, dumnezeule, cat nu m-am iubit pe mine si as fi o mincinoasa sa nu recunosc ca inca nu o mai fac, doar ca la un nivel, mult inferior.
Inca nu constientizez si cred ca lucrurile se vor rezolva de la sine, in pofida rezistentei fortate de care incerc sa dau dovada. Este singurul lucru care mai pot sa-l fac, in fond n-am nimic nici de pierdut dar nici de castigat. Sunt undeva pe o linie de plutire fara contur.Dacă pe alocuri, vreau sa te sun si sa iti spun” ia-ma la tine, doar o ora si apoi voi pleca”.Stiu ca n-o vei face vor urma alte zile in care ma voi simti la fel, dar cu o ora in plus în suflet..
*Am iesit din cabinet clatinandu-ma, cu o reteta si mult mai ingrijorata decat mi-as fi putut inchipui ca voi fi.